Despre timpul care (nu) trece prea repede

Imagine

De curând a fost ziua mea de naştere, am împlinit 20 de ani. Am aşteptat vârsta asta cu mult entuziasm şi emoţii. De 14 iulie 2012 am ascultat piesa lui Voltaj cu un zâmbet larg pe faţă, căci deja am dreptul oficial de a confirma popularele versuri „fără griji şi fără bani”.

Am observat la mulţi prieteni tendinţa de a se pânge că anii trec prea repede, că timpul parcă zboară. Că nu vor să aibă 20 de ani, ci să rămâne veşnic „teenagers”.

Eu nu sunt de aceeaşi părere. Desigur, o sa mint dacă spun că nu simt uşoara nostalgie a trecerii timpului. Sunt născută în zodia racului si chiar dacă nu cred foarte mult în zodiac, în romantismul, sensibilitatea şi nostalgia specifică răcuşorilor, mă regăsesc totalmente. Octavian Paler, un alt „rac” spunea deosebit de frumos în Caminante, jurnalul călătoriei sale în Mexic-  „Astronomia ne-a ajutat să parcelăm timpul, să transformăm neantul în secole, în ani, în zile, în clipe. Astfel, limitat, împărţit, clasificat, timpul putea fi înţeles mai uşor. El devenea istorie şi viaţă omenească. În această cucerire era, însă, şi o capcană. Împărţind timpul, omul a descoperit că el curge ireparabil. A observat că “azi” devine “ieri” şi că umbra copacilor se alungeşte spre asfinţit. În clipa aceea a devenit melancolic şi a descoperit regretul. Dar era prea târziu.”

Timpul care a trecut mereu va părea mai deosebit, mai special şi asta în mare parte datorită faptului că îl privim din retrospectivă. Apreciem mai mult ceea ce nu mai avem, este parcă o lege a existenţei umane.

Ştiu că există multe istorioare, citate motivaţionale, filmuleţe care ne vorbesc despre cât de important este să preţuim clipa, să ne bucurăm de prezent şi de ceea ce avem acum. Aş vrea să nu ne plângem că anii trec, că îmbătrânim. Niciodată nu am înţeles oamenii de 20, 25, 30 de ani care spun că deja îmbătrânesc. Orice vârstă este frumoasă şi decât să ne tot pară rău că trece timpul, mai bine să îl trăim intens, să creăm amintiri pe care le vom povesti nepoţilor. Peste 5 ani ne va fi dor de clipele de acum, de ce să le pierdem regretând că nu suntem mai tineri.

Filmul The curious case of Benjamin Button aduce un mesaj deosebit de profund, în acest sens. Unul din puţinele filme fantastice care mi-au plăcut.

Într-o zi, vorbeam cu mămica şi am întrebat-o, dacă ar putea, la ce vârstă ar vrea să se întoarcă. Mi-a spus că ar rămâne la anii pe care îi are, că nu ar schimba pe nimic bucuria pe care o simte, vazându-ne pe noi, copii ei, adică pe mine şi sora mea Victoria, crescând şi fiind fericite. Aşa se simte şi ea împlinită şi cu adevărat fericită.

Atunci m-a molipsit şi pe mine de acest gând. Orice vârstă are farmecul său aparte, pe care trebuie să vrei să îl cunoşti.

De ce să aspirăm spre imposibil? Cel puţin acum, nu am auzit de nicio metodă de a întoarce timpul (şi poate că e mai bine aşa).

Să ne bucurăm de viaţă, să iubim, să fim fericiti şi să ne păstrăm tinereţea sufletelor!

About these ads

2 thoughts on “Despre timpul care (nu) trece prea repede

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s